Vara aceasta, omida devine fluture

0
309
Sursa foto: instagram.com
Sursa foto: instagram.com

Sub imperiul bunăvoinței, fiecare ființă umană arată mai fericită și vorbește cu mai multă însuflețire. Liniștea se scurge din roua dimineții, veselia vine de la greieri iar seninătatea de pe chipuri este opera soarelui ce alungă intențiile fiecărui nor trufaș. De obicei, vara priveliștile devin mai încântătoare, iar gândurile noastre sunt mai bune.

Vara aceasta, curtea din spatele casei, grădina cu flori a bunicii sau chiar malul unui lac din apropierea casei pot deveni adevărate regate fermecate doar dacă noi alegem să le vedem astfel și dacă trăim pe deplin cu fiecare mișcare din pleoapă. E ca și cum am crea un decor perfect pentru o invitație la dans. E ca și când, el, un domn rafinat o prinde de mână pe ea, domniță elegantă și frumoasă și împreună valsează în ritmul iubirii, cu mișcări și sentimente profunde. Câtă eleganță, cât farmec, câtă frumusețe!

Vara aceasta, se poartă sandalele și rochia cu volane, pălăria și ochelarii de soare, nisipul și marea, poveștile și prietenii. Se poartă femeia sinceră, degajată și hotărâtă, cu deplină încredere în sine și cu bun simț cât cuprinde! Se poartă în continuare bărbatul atent și cu inițiativă, dar și limonada cu căpșune sau berea rece, în funcție de preferințe.

Sursa foto: twitter.com
Sursa foto: twitter.com

Vara aceasta, sunt la modă percepția rafinată, blândețea și disponibilitatea pentru momentele de răgaz sau de joacă. Sunt la modă oamenii corecți, calzi și serioși, prietenii devotați și copiii veseli, murdari de înghețată din cap până-n picioare. Psihologul Erik Erikson spunea că atunci: “Când vedeți un copil care se joacă, e ca și cum ați vedea un artist pictând, deoarece prin joc copilul spune lucruri fără a pronunța niciun cuvânt”.

Vara aceasta, să lase în urma sa doar amintiri frumoase! “În principiu, nu cred că există ceva mai minunat ca o după-amiază de vară calmă, fără vânt, când nu se clatină nici o frunză, iar lumina se filtrează prin crengi. Stai culcat în iarbă, ascultând zumzetul insectelor care ciuruie liniştea, priveşti bucăţile de cer ce se văd prin frunzişul unui copac, simţi în nări mirosuri amețitoare, eşti fericit și nu știi pentru ce. Nu-ți mai trebuie nimic în afară de ce eşti. Totul e extraordinar de simplu, într-un fel, vara m-a ajutat să obţin prin simțuri ce nu mi-a fost dat să am prin credință. N-a fost nevoie să aflu de la alții că sacrul există în natură, că divinul poate fi atins, uneori, cu degetele”, preciza scriitorul Octavian Paler.

Vara aceasta, să fie un curcubeu de trăiri pozitive, căci până la toamnă, timpul le va lămuri pe toate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here